scoala de bani - bcr
/Blog/Cum să faci alegeri financiare inteligente înainte de începerea școlii/

Cum să faci alegeri financiare inteligente înainte de începerea școlii

După un an școlar pandemic, în care întâlnirile online au luat locul orelor în sala de clasă, a pauzelor din curtea școlii și a drumului spre casă împreună cu ceilalți colegi, elevii se reîntorc acum în băncile școlii. Lăsăm deoparte creioanele digitale, cărțile PDF și ne întoarcem la lista de cumpărături pentru un nou an școlar.

Doar că, pe cât de entuziasmați sunt elevii la vestea cumpărăturilor de rechizite, pe atât de îngrijorați pot fi părinții cu privire la bugetul alocat. Cu atât mai mult cu cât ghiozdanele, penarele și celelalte necesități pentru școală nu par să fie cele mai accesibile produse de pe lista de cumpărături. Imprimeurile cu personaje din desene animate joacă un rol important în alegerea ghiozdanului, uniforma nu mai este de mult la modă și trebuie o ținută cât mai cool, iar povestea continuă. Deși pare complicat, putem asigura celor mici necesarul pentru școală, fără să ne dăm prea mult peste cap și să cheltuim sume mari de bani. Trebuie doar să acordăm puțină atenție câtorva trucuri de ajustare a bugetului la nevoile acestora.

Cum să faci alegeri financiare inteligente înainte de începerea școlii | Scoala de Bani

În primul rând, lista de cumpărături este sfântă, fără ea nu plecăm la drum. Gândiți-vă împreună cu cel mic la lucrurile necesare pentru școală. Atenție, necesare înseamnă exact atât cât îi trebuie în primele săptămâni de școală. Ulterior, în funcție de cerințele fiecărui profesor, puteți achiziționa și lucruri precum: un anumit tip de acuarele pentru orele de arte plastice, un atlas anume pentru ora de geografie sau diverse accesorii pentru orele de matematică. Până la noi ordine, rezumați-vă la strictul necesar.

Un alt truc util este să fiți cu ochii în patru după oferte. Toate magazinele au reduceri în perioada începutului de an școlar, dar dacă mergeți în prospecție sau verificați online, veți observa că, în funcție de nevoile fiecăruia, unele magazine pot fi mai avantajoase din punct de vedere al raportului calitate-preț.

Învățați să reciclați. Ce vrem să spunem cu asta este că unele lucruri pot fi refolosite pentru a mai reduce astfel bugetul. Poate că ghiozdanul de anul trecut încă este bun și merită să își mai intre în rol încă o dată. La fel și creioanele colorate, caietele rămase nescrise și chiar o parte dintre haine. Faceți împreună cu cei mici inventarul lucrurilor pe care încă le pot folosi și vedeți cu ce puteți veni în completare. Acest lucru poate că nu va reduce semnificativ bugetul, dar cu siguranță va face loc pentru a cumpăra penarul mult dorit sau o pereche nouă de pantaloni.

Țineți cont de cheltuielile neprevăzute. Anul școlar nu presupune doar cumpărarea hainelor și a rechizitelor, ci vine la pachet și cu fondul școlii, al clasei și cu o altă serie de cheltuieli de care trebuie să țineți cont atunci când vă organizați bugetul.

Nu în ultimul rând, nu uitați să faceți alegeri financiare inteligente. Deși am vorbit mai sus despre oferte, nu cumpărați cele mai ieftine produse doar de dragul de a cheltui puțin. Pentru că, țineți minte, economiile se fac pe termen lung. Astfel că, un ghiozdan de calitate va putea fi folosit chiar și câțiva ani la rând, pe când unul de proastă calitate va reduce bugetul pe moment, dar îl va dubla anul viitor și poate și peste doi ani.

Începutul școlii vine la pachet cu emoții, atât ale elevilor, cât și ale părinților care își doresc să le ofere celor mici tot ceea ce au nevoie. Cu o organizare bună și un plan eficient, bugetul va fi în planul secundar pe lista lucrurilor de care trebuie să aveți grijă și astfel vă veți putea bucura împreună cu cei mici de anii de școală.

AcasăCursuriBugetProfil