Perioada sărbătorilor este minunată, cu toții ne dorim să luăm o pauză și să avem un moment de respiro. Și, bineînțeles, să ne bucurăm de cadourile puse sub brad pentru noi, dar și de zâmbetele celor dragi la vederea cadourilor pe care le dăruim.
Cu atât de mulți oameni dragi în jur, este greu să împărțim bugetul astfel încât fiecare să se bucure de cadoul pe care îl merită.Totuși, nu trebuie să uităm că există și variante de cadouri fără buget sau cu un buget restrâns.
Creativii sunt cei mai fericiți pentru că ei pot apela oricând la talentul lor și pot dărui cadouri handmade. Tablourile cu portretul animalelor de companie sunt în trend anul acesta, dar și lumânările parfumate homemade sau bijuteriile făcute manual vor fi cu siguranță apreciate. Despre cei care sunt pasionați de gătit nici nu mai vorbim, un cozonac crescut bine și decorat cu nucă sigur face furori la petrecerea de Crăciun.
La fel se întâmplă și în cazul celor care au aptitudini în alte domenii. Spre exemplu, dacă îți place să faci manichiură, poți oferi o ședință gratuită unei doamne sau domnișoare și îi poți face unghiile în tematică de sărbătoare, poate chiar înainte de Crăciun. La fel și dacă pasiunea ta este make-up-ul, cu siguranță un machiaj pentru noaptea de revelion este un cadou perfect.
Dar, nu trebuie musai să fii creativ ca să poți face chiar tu un cadou. Un set de relaxare cu bath bombs din sare de baie aromată și scruburi cu diferite arome sunt la îndemâna oricui. Iată cum le poți face.
Dacă totuși ai un buget, fie el cât de mic, poți apela la un truc mai vechi, dar care funcționează de minune în perioada cadourilor. Obiectele personalizate, cum ar fi un album cu instantanee din diverse momente speciale, un tricou cu gluma care niciodată nu se învechește sau un kit de cititor (o păturică, un ceai și o carte bună) garantat nu vor trece neobservate.
Nu uita, cele mai frumoase cadouri sunt cele făcute din inimă. Așa că, nu valoarea cadoului contează, ci mesajul pe care îl transmiți. Iar unele dintre cele mai apreciate cadouri sunt chiar cele făcute de mâna ta.