Trăim vremuri dominate de emoții puternice, în care ne confruntăm cu teamă, furie, nesiguranță, neputință și nu de puține ori avem tendința să lăsăm aceste emoții să ia decizii financiare pentru noi. Acest lucru nu face decât să ne sporească incertitudinea și să ne facă să ne punem și mai multe întrebări. Așa cum am învățat în cadrul cursului de Mindfulness financiar al Școlii de Bani, e important ca atunci când simțim emoții puternice, să facem un pas în spate, să le conștientizăm, să respirăm și să vedem „ce pot face eu aici și acum, ce este în controlul meu și ce nu”.
În momente dificile, când ne confruntăm cu situații pentru care nu eram pregătiți, avem nevoie de ordine, disciplină și calm pentru a putea lua cele mai bune decizii pentru noi și cei care se bazează pe ajutorul nostru.
Iată 8 lucruri pe care le poți face în contextul actual pentru a fi mai echilibrat financiar și mental:
Ultimii ani ne-au arătat că pot apărea situații neprevăzute și e bine să fim pregătiți pentru ele, așa că e important să avem un fond de urgență de 3-6 salarii pe care să ne putem baza. Dacă nu avem un astfel de fond, e important să începem să-l creăm, iar dacă fondul există deja putem să-l mărim cu 5-10%.
Chiar dacă ai datorii sau bugetul tău este supus multor presiuni, încearcă să pui ceva deoparte lunar. Nu contează cât de puțin ar părea prin comparație cu restul bugetului, fă acest efort începând de azi și economisește. Cel mai probabil, vor apărea situații în viață în care acel puțin va conta foarte mult. În plus, crearea acestui obicei îți va oferi un sentiment de siguranță extrem de important mai ales acum. 10%-20% din venituri este ideal, însă și 1% este mai bine decât deloc. De asemenea, încearcă să-ți diversifici economiile și investițiile, să ai diferite produse care să-ți acopere obiectivele pe termen scurt, mediu și lung.
Emoțiile sunt trăiri subiective, nu sunt fapte, prin urmare este important să identificăm și ce mesaj au acestea pentru noi. Spre exemplu, frica ne poate indica faptul că am perceput un pericol sau o amenințare și poate ne gândim că o decizie inspirată ar fi să avem mulți bani cash sau să ne schimbăm banii din lei în euro ca să ne protejăm de eventuale probleme. Însă dincolo de ceea ce ne spun nouă trăirile subiective din aceste momente încărcate de emoții greu de gestionat, realitatea este alta: sistemul bancar romanesc nu are legături financiare directe cu Rusia/Ucraina, este foarte bine capitalizat și dispune de bani suficienți. Mai mult, cursul de schimb este unul stabil, se estimează o depreciere medie de sub 2% a leului față de moneda unică în acest an.
Amânarea ocaziei de consum duce la o bucurie mai mare. Așa că propune-ți ca în următoarele două-trei luni doar să pui „dorințele” în coșul de cumpărături, fără să le și cumperi, să pui deoparte bani pentru achiziția lor, iar peste două luni să îți faci o bucurie mică și să-ți cumperi lucrul sau lucrurile pe care ți le-ai dorit.
Dezvoltă o listă de cumpărături esențiale, încearcă să te ții de ea și să cumperi doar ce scrie acolo. Alege perioada reducerilor pentru cumpărăturile substanțiale și donează produsele care sunt în stare bună și pe care nu le mai folosești.
Acum mai mult ca niciodată este esențial să fim solidari cu cei care se confruntă cu situații dramatice, însă ținând cont de nevoile lor actuale, dar având în minte că e nevoie de sprijin constant pe o perioadă mai lungă. Identifică organizații care lucrează cu refugiați și au experință în gestionarea crizelor umanitare și alege ce tip de sprijin poți oferi astfel încât să ajuți fluxurile existente. De asemenea, vezi ce nevoi pe termen lung există și cum poți contribui pentru a aduce speranță celor care au nevoie să le fim alături.
Chiar dacă te confrunți cu tot felul de emoții și stări, încearcă să fii blând cu tine și amintește-ți o situație dificilă cu care te-ai confruntat. Vezi ce urmări a avut această criză în viața ta, ce-ai făcut diferit începând cu acel moment, ce comportamente noi ți-ai cultivat, ce lecții de viață ai dobândit. Fiecare criză vine și cu un moment de disperare, dar și cu lecții care ne fac mai rezilienți, mai încrezători unii în ceilalți, mai empatici.
Este important să fim atenți la nevoile de comunicare ale copiilor, să-i ascultăm și să fim prezenți lângă ei. Copilul are nevoie să știe că îi vei fi alături în orice împrejurare, să-i transmiți încredere în viitor și să-l lași să își exprime emoțiile. Doar prin disponibilitate și deschidere în fața copilului putem construi o relație sănătoasă și să-i aflăm temerile, frustrările și experiențele prin care trece. Copilul se va simți în siguranță dacă simte că poate discuta cu tine. Încearcă să-i păstrezi rutinele obișnuite de somn, joacă și distracție pentru a păstra un mediu cât mai familiar. Aceste discuții pot fi de multe ori dificile dar ne oferă ocazia să rămânem conectați și să ne bucurăm de timpul petrecut împreună.