scoala de bani - bcr
/Blog/Dă refresh facturilor/

Dă refresh facturilor

Indiferent că ne place sau nu, o mare parte din venituri este cheltuită pentru plata facturilor. Iar când vine vremea să tragem linie și să adunăm, rezultatul nu este unul prea plăcut. Într-adevăr, ar fi nerealist să ne gândim că putem renunța la servicii care ne oferă un confort, însă o micșorare a facturilor pentru aceste servicii poate fi o variantă salvatoare. 

 

Iată câteva metode prin care îți poți reduce cheltuielile prin reevaluarea facturilor:

Factura la curent

Ai fi surprins cât de mulți factori de consum electric există într-o casă, de la becuri, până la cele mai mici electrocasnice, pe care uneori nici nu le sesizăm. Ca să previi aceste cheltuieli, întocmește o listă cu toate becurile și aparatele care consumă curent în casă.

Elimină-le pe cele pe care nu le folosești, iar pe celelalte înlocuiește-le cu variante mai economice și mai sustenabile. Spre exemplu, poți înlocui becurile vechi cu unele economice, deoarece acestea folosesc mai puțin curent și luminează la fel de bine.  De asemenea, îți poți negocia contractul și pot alegi cea mai avantajoasă ofertă dintre cele oferite de pe furnizorii din piață.

 

Factura la apă

La fel ca în cazul facturii de curent, putem reduce factura la apă dacă adoptăm un comportament responsabil, atât cu scopul de a face economii, cât și pentru a susține mediul înconjurător. 

  • Știm că o baie cu săruri de mare este perfectă după o zi obositoare, însă dușurile mai scurte pot salva o cantitate destul de mare de apă, ceea ce va micșora costul facturii. De asemenea, trebuie să facem un obicei din a opri apa atunci când ne spălăm pe dinți.
  • Economizoarele pe care le putem monta la bateriile de la baie și bucătărie sunt, de asemenea, o idee bună deoarece acestea pot reduce consumul cu până la 40%.

 

Factura la telefon, cablu și internet

Cu toții știm cât de importante sunt canalele media și de socializare, însă o idee bună ar fi să le reduci funcționalitatea la cât ai nevoie.

  • Ar fi mai util dacă ai trece de la abonamentul de telefon la cartelă, având în vedere că majoritatea conversațiilor le purtăm în mediul online.
  • Există variante alternative și pentru abonamentele de cablu și TV, ba chiar poți împărți abonamentul cu un prieten pentru a mai reduce din cheltuieli. 

 

Poate fi greu la început, dar pe măsură ce te vei obișnui cu un stil de viață mai econom, vei observa că poți investi banii adunați în alte lucruri care îți pot aduce o satisfacție mai mare. 

AcasăCursuriBugetProfil