scoala de bani - bcr
/Blog/Cum ajută LifeLab cadrele didactice să discute cu elevii despre bani?/

Cum ajută LifeLab cadrele didactice să discute cu elevii despre bani?

LifeLab este un program-pilot de educație financiară, al Școlii de Bani, prin care ne dorim să dezvoltăm abilitățile de viață ale elevilor, din toate ciclurile de învățământ, de la copii de grădiniță, până la elevi liceu. Este un program inovator prin care sprijinim profesorii de diverse specializări să devină „profesori de viață”, să-și susțină elevii să-și îndeplinească dorințele, prin educație financiară.

Mai exact, profesorii sunt constant încurajați să acționeze ca mentori pentru elevii lor și să folosească noi metode didactice pentru a integra educația financiară în activitatea lor de predare. Educația financiară nu este numai despre bani, ci despre viață, despre decizii și despre felul în care ne gestionăm resursele pentru a ne putea îndeplini dorințele.

 

De ce este nevoie de educație financiară în școlă, de la vârste mici? 

 

Conform unui studiu derulat de Școala de Bani, cu peste 1500 de respondenți, 99% dintre profesori consideră că e nevoie de predarea educației financiare în școli de către profesorul de la clasă. Atât profesorii, cât și elevii au nevoie de conținut de educație financiară cât mai practic, cu exemple și exerciții ce pot fi aplicate imediat. 

Prin LifeLab, urmărim să răspundem acestor nevoi confirmate de studiu, nevoi pe care le-am putut  observa și noi în interacțiunile cu profesorii și elevii din școlile LifeLab. Copiii sunt extrem de curioși și interesați de aspectele financiare, vor să afle moduri în care pot să câștige bani, cum pot economisi sau își pot îndeplini dorințele. Până în acest moment, în școală, aceste lucruri nu erau adresate constant iar profesorii nu aveau un sistem de suport în acest sens.

Ne-am bucurat să vedem că profesorii sunt deschiși către metode noi și am fost încântați să vedem procentul ridicat de înscriere în program (peste 70%). Din discuțiile avute, atât profesorii cât și părinții, își doresc să învețe mai multe despre educația financiară,  ca să poată transmite copiilor informații corecte și să îi poată ajuta real.

Programul-pilot a fost lansat pe 20 septembrie în Colegiul Național “Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, și pe 21 septembrie în Școala Gimnazială nr. 1 din Poiana Mărului, județul Brașov. De la început, urmărim îndeaproape cele două școli, suntem alături de profesori și ne asigurăm de respectarea calendarului propus.

 

În ce constă programul, care este calendarul LifeLab?

 

Proiectul se desfășoară pe parcursul întregului an școlar 2022-2023 iar calendarul este organizat după cum urmează: 

  • În septembrie - octombrie 2022 a avut loc studiul de cercetare inițial, care și-a propus să identifice percepțiile și cunoștințele elevilor la începutul anului școlar 2022-2023. În studiu au participat elevi, profesori și părinți din cele două școli în care se desfășoară programul și din alte două școli, de control. 
  • În octombrie - noiembrie 2022 au avut loc o serie de traininguri de educație financiară, metode de predare interdisciplinare și comunicare, susținute de experți educaționali, pentru profesorii participanți în program. 
  • În perioada noiembrie 2022 - iunie 2023 se vor dezvolta și aplica la clasă materialele de educație financiară create de profesorii participanți, în concordanță cu materia pe care aceștia o predau. Pe tot parcursul anului școlar, profesorii participanți vor beneficia și de mentorat cu experții educaționali din programul LifeLab.Tot în acestă perioadă, fiecare școală va desfășura unui proiect pactic, de antreprenoriat social, prin care elevii, alături de părinți și profesori, vor exersa noțiunile învățate. În plus, aceștia, alături de profesorii coordonatori, vor stabili o dorință a clasei și vor urmări îndeplinirea ei. 
  • În mai - iunie 2023: Va avea loc un nou studiu, pentru a  măsura rezultatele și impactul programului-pilot.

 

Care este misiunea LifeLab? 

 

Prin cursurile și resursele educaționale oferite de Școala de Bani, BCR a ajutat până acum peste 500.000 de români să aibă acces la educație financiară. 

Prin LifeLab, ne dorim să extindem această misiune și să sprijinim profesorii în rolul lor de modele de viață. Le vom oferi cadrul și resursele necesare cu care să-i ghideze pe elevii lor pentru a-și atinge obiectivele și potențialul, prin acest tip de educație, practică.  

Ne propunem ca LifeLab să genereze o schimbare sistemică, în care educația financiară și abilitățile de viață să fie aproape de elevi și profesori, și să contribuim astfel la formarea unei noi generații de tineri care se bucură de prosperitate și de dorințe împlinite.  

 

Concluzii

 

LifeLab își propune să aducă în sistemul școlar un format de educație practic, cu o abordare interdisciplinară, prin care noțiunile de educație financiară să fie introduse în predarea mai multor materii, de la grădiniță, la clasa a XII-a.

 

Prin exemple practice, elevii înțeleg de ce și cum să gestioneze banii în mod responsabil și cum să ia decizii, pentru a-și îndeplini dorințele. Ei deprind abilități de analiză, colaborare și planificare, foarte utile pentru viitor, iar profesorii implicați în program învață să folosească noi metode didactice pentru a integra „educația pentru viață” în activitatea lor de predare de zi cu zi, indiferent de specializare. 

Pe lângă intervenția în școlile-pilot, programul Lifelab urmărește să ofere un punct de pornire pentru dezvoltarea și testarea unui model de bune practici educaționale și îmbunătățire a calității vieții, prin gestionarea corectă a banilor. 

AcasăCursuriBugetProfil