Așa cum în viață, cel mai important aspect este sănătatea noastră, și când vine vorba despre bani, se aplică același principiu - sănătatea financiară este cea mai importantă când vorbim despre finanțele noastre. Iar pentru asta e necesar să facem alegeri financiare inteligente.
Poate și tu te-ai întrebat de multe ori de ce unora le este mai ușor să își organizeze banii și să economisească. Trebuie să știi că de cele mai multe ori tindem să tragem concluzii pripite și să ne gândim că alții au mai mult noroc sau mai mulți bani, că au ajutor din partea părinților sau că nu au atâtea datorii cât avem noi. Totuși, lucrurile nu stau întotdeauna așa.
Ba poți, dar încă nu știi cum. Află că primul pas în luarea unor alegeri financiare inteligente este să știi care este relația ta cu banii, cum stai în momentul de față la capitolul organizare financiară. Îți propunem pentru început să faci acest test, care te va ajuta să știi unde te afli.
După ce ai făcut testul, setează-ți niște obiective. Vrei să fii mai inteligent financiar? Atunci ar fi bine să aplici cele 4 reguli principale:
Aplică timp de o lună regulile de mai sus, consultă-te și cu un expert financiar dacă este nevoie și apoi revino să faci testul din nou. Ești curios cum va ieși?